Călătorii mutisenzoriale:  odă a simțurilor!

Sunt țesături vii,  răsucite din fire subtile ce  aparțin  întregii  ființe. Sunt o imersie a sufletului în imensa mare senzorială .

Imaginează-ți!

Picioarele tale aud.
*   Aud glasul  stăncii  sub talpă, o șuierătură fină, ca de mătase frecată, pe cararea unde soapte verzui se răsucesc .
*   Aud trosnetul fraged al ghețarilor vechi sub bocanci în munți, un ecou rece și sfărâmat care răsună până în măduva oaselor.
*   Aud molatica  tăcere a covorului gros de ierburi umede într-o pădure dis-de-dimineață, un murmur verde care abia îndrăznește să tulbure aerul saturat de mirosul de fag și pământ umed.

Și ochii? 
Ei gustă.
* Gustă aurul topit al apusului vărsat peste colinele Almăjului,  o  miere densă care picură caldă pe limbă.
*  Gustă verdele șocant, aproape acid, al naturii trezite de botezul dimineții , o frescă pătrunzătoare care inalță.
*  Gustă albastrul profund, rece și mineral, al unui cer milenar, o bucată de rai  sfărâmată, un iz de veșnicie trează.

Mâinile tale nu ating doar pietre sau lemn .
Ele miros.
*   Miros rugina caldă a  frunzelor de stejar  un amestec de viață trăită  și istorie nerostita .
*   Miros ceara dulceagă a lumânărilor într-o bisericuță pe deal amestecată cu tămâia eliberată și lemn – un parfum sacru care se lipește de degete.
*   Miros pielea  vegetală a unui copac secular , un miros de rădăcini și timp încremenit.

Gura  atinge și vede.
*  Atinge  explozia răcoroasă a unei felii de pepene roșu la poarta unui deșert, sucul rece care te lovește ca un val, în timp ce rozul strălucitor e o pictură pe cerul gurii.
*   Vede complexitatea unui amestec de condimente într-o tocăniță , un foc de artificii : cimbrisor, menta  și busuioc care dansează pe limbă și se proiectează în minte ca o aură de arome.

Iar urechile… urechile simt presiunea și dau gust aerului.
*   Simt bâzâitul dens, greu, al verii într-o grădină, un văl cald care te învelește, mirosind a trandafir  și isop.
*   Dau gust liniștea cristalină, rece, a unui ochi de apa  de munte la răsărit, un aer care are gust de zăpadă topită și rădăcini de afin.

Mirosul… mirosul e arhitectul cel mai subtil.
El construiește amintiri.
*   Un iz de tei rătăcit printre casele unui sat uitat de lume – și te-ai întors instantaneu, cu tot corpul, acolo, sub soarele care coace tencuiala.
*   Aroma de pâine coaptă-n cuptor cu lemne de brad  amestecată cu praf de stradă dimineața devreme  dincolo de nicăieri – și ești proiectat în inima haosului vibrant, cu toate culorile și zgomotele însoțitoare.

Călătoria mutisenzorială e o transfigurare. E momentul când granițele dintre simțuri se topesc, ca zăpada la prima atingere a soarelui. Ești purtat de vânt, modelat de lumini, hrănit de sunete, îmbrăcat în mirosuri, scăldat în gusturi. Devii un receptor deschis, un instrument acordat perfect pe vibrația locului. Părăsești simplul a vedea și intri în taina a fi, integral, cu tot corpul și sufletul, impregnat de esența unui colț de lume.

E chemarea să trăiești lumea, nu doar s-o contemplezi. Să o ții în palme, s-o asculți sub tălpi, s-o gusti cu ochiii, s-o mirosi cu gura, s-o simți în urechi.

Porniți cu toț porii deschisi!
Lumea așteaptă  să fie simțită , în toată bogăția ei orbitor de complexă și minunat de vie.