Atelierul senzorial , cufărul cu amintiri transcedentale

Intri. 
Ușa se închide în urma ta ca o cortina  de catifea, tăind zgomotul lumii. Aici, aerul e o altfel de tacere plina,  plina de așteptare, de promisiuni nerostite, de ecoul materiilor care așteaptă să fie descoperite. 

Aici pământul  e o carte deschisă. In causul palmei se trezeste dupa un somn profund și mirosul său – pământ după ploaie, pământ de grădină eterna– te duce cu gândul la rădăcini adânci și semințe care visează un soare. E un miros care cântă un cânt  al originilor. 

Lângă tine, vasele cu apă  licăresc ca niște ferestre spre alte lumi. Ape limpezi, ape aurii cu sclipire de safir , ape ce păstrează în ele amintirea izvoarelor. Când le atingi, valurile mici se nasc sub degete, ca niște respirații. Recele e o mângâiere,  caldura e imbratisare. 

Materialele stau așezate ca niște soliști pe scenă: 
– Pânza îndrăgostită  de vopsea,  cu vibrații  solare, albastru din noaptea de vară; 
– Lutul– trup viu ce râde gâdilat  de degete curioase , dând naștere formelor ce seamănă cu visul; 
– Pietricelele albe, netede ca  un ou de testoasa, strălucind precum diamantele imblanzite . 

Aici, timpul– plutește.
Fiecare atingere e un vers.
Fiecare sunet – fâșâitul hârtiei, susurul apei, tropăitul ușor al unui copil încântat – e o notă într-o partitură invizibilă. Ochii învață să asculte. Mâinile învață să vadă. 

Și apoi, culorile… 
Ele nu stau doar pe pânză. Ele danseaza prin aer, se lipesc de mirosuri, se cuibaresc în suflete. Galbenul râde, albastrul meditează, roșul priveste tăcut la focul interior . Iar verdele… verdele e o rugăciune. 

Un loc , o taină  …..
E  o oază de prezență.
Aici, simțurile  sunt regii. Prin atingere, miros, privire, auz, gust (da, și gustul are loc aici în aroma  mierii de tei), noi redevenim întregi.
E o reîntâlnire:  cu pământul ce ne poarta radacinile copacului vietii. 
Cu apa care ne daruieste viata . 
Cu culoarea, limbajul secret al inimii. 

Aici, fiecare simț e revelatie: 
O bucată de lemn netezită de mare devine talisman. 
O frunză uscată transformată în colaj e o odă efemerității. 
Mâna ta, murdară în vopsea, e semnătura ta trimisa-n  univers. 

Final fără sfârșit
Când ieși, ușa se deschide iar spre lume.
Dar tu nu mai ești același.
Ai în tine ecourile unei limbi uitate: cea a simțurilor trezite. Ai pus degetul pe pulsul lucrurilor simple și ai auzit cum ele bat în ritm cu stelele. 

Atelierul senzorial e o unealta  a trairii. 
O oază unde timpul capătă textură. 
O aripă pe care sufletul învață, iar, să zboare.