Arta vizuală, atelier senzorial
Ochiul e un pelerin în țara luminii.
Privirea ta e o barcă pe ape de aur și lumină. Prin ea, lumea se deschide in poemul scris în culori: verdele e o pădure de speranță, roșul– energie pura , albastrul e o taină căzută din cerul fără sfârșit.
Lumini și umbre joacă un balet fără sfârșit pe pânza lucrurilor: frunza e mesajul pamantului trimis cerului, piatra e o hartă a veacurilor, zâmbetul e o scânteie aprinsă în ochi. Aici, privirea imbratiseaza sufletul.
Atelierul luminilor: pensulă și rouă
Intri.
Aerul e un şuvoi cu glas de copil scăldat de raze.
In jur , pânzele albe flutură ca aripi de fluturi ispitite să se oprească.
Pe masa culorile dansatoare clatină în pahare de sticlă: zmeura topită, măceșul suspentat în soare, iarba tânără gâdilată de degete.
Materiile fericirii: paleta trezită de zori
Albul de narcisă
E rouă presată din 999 de flori de primăvară. Când o întinzi, lăsă urme de lumină pe pânză .
Mişcă pensula și zbori peste o luncă unde zorile se nasc încet.
Verdele-Mamă
Iese din tub ca o broască ţestoasă scăldându-se în izvor.
E părul pământului .
Amesteci cu galben și devine joc de copil rostogolit prin iarbă.
Rozul de bujor
Licărește timid ca o grijă spusă în secret.
Când îl atingi, încinge vârful pensulei ca un sărut .
“Sunt iubirea șoptită de vânt”, spune el.
Arta deschiderii: mâna în izvoare de lumină
Jocul fotonilor
Pânza albă e o prietenă care te aşteaptă cu o întrebare pe buze.
O străbatem cu un fir de albastru-melancolie?
„Nu,” răspunzi tu, „astăzi e ziua triumfului verde!”
Și o îmbraci în manta de muguri.
Dansul plutitor
Pensula pluteşte deasupra pânzei ca o libelulă pe oglinda apei.
– O spirală de roz– e îmbrățișarea mamei
– O pată de galben– e râsul tatălui purtat de vânt
– O undă de albastru– e râul care-ți purifică trecutul.
Când picături de culoare cad, fac flori pe pământul de pânză
Nașterea încântării: tabloul care te îmbrățișează
Ochii de luminiș
Zugrăvești două pete de soare.
Și tabloul clipește!
Îţi trimite o scânteie călduță care-ţi încălzeşte sufletul„
“Tu ești artistul care aduce vara mai devreme,” pare a spune.
Zambet
Sub ochi, trasezi un semn de cireașă. Acum tabloul poate să râdă! Un râs care sună ca
Ploaia măruntă pe frunze tinere,
Plimbarea veveriței pe creanga fragedă ,
Freamătul florilor deschizându-se în grabă.
Magia semnăturii: numele tău, caleșca jucăușă
Când semnezi în colț, literele tale se transformă în fluturi: Fluturele-maestru cu aripi de ametist
Fluturele-aventurier ce pândește trandafirii
Fluturele-râs dansând printre petale
Și toți trei zboară în jurul tabloului, așezându-se pe sevalet ca nişte bijuterii vii.
Când opera rămâne…
Când ieși din atelier, tabloul tău devine o fereastră deschisă spre bucurie .
În zile triste, verdele-mamă îţi aduce aminte de iarba sub palme.
În nopți neliniştite, albul de narcisă străluceşte ca o stea venita în vizita .
Când simţi greutatea lumii, rozul de bujor îţi şopteşte: „Uite, şi eu am supravieţuit iernii!”
Cei care intrați, așteptați-vă la fericire
Pictura e o ghicitoare binevoitoare.
Fiecare pânză albă e o șansă de a îmbrățișa lumea
Fiecare pensulă e o baghetă care transformă emoții în flori.
Fiecare culoare e o prietenă veche ce-ți aduce aminte de jocurile din copilărie.
Când ieși, palmele îți sunt mângâiate de culori:
Verdele e iertarea .
Rozul e iubirea .
Galbenul e curajul de a râde
Și știi că vei reveni.
Arta vizuală e o mângâiere a inconștientului.
Ceasul bucuriei
Tablourile tale sunt ferestre spre inima ta.
Oamenii care le vor vedea vor simți.
Daruiesti o mângâiere , o dorință subită de a alerga desculți prin iarbă o bucurie neașteptată ca o gură de aer proaspăt .
Iar tu…. tu ai pictat ca și cum te-ai juca cu lumina .